26 iulie 2015

Titlu de nobletze

Vedeam... reflectia unor blocuri, luciul metalic, farurile noaptea ca trasoarele in razboiul de tesut vise. Pareri compromise. Alteori vedeam fosnetul frunzelor si urletele toamnei. Frunzele auzeau si ele desi isi spuneau una alteia toate problemele.
"Eh, ma tin bine totusi... ma doare putin petiolul. Mi-a mancat o omida din suprafata foliara. Necroza asta imi strica tot aspectul. Eu nu voi deveni medicament."
Sa reincep, vedeam in ea. Destul de departe! (mi-am zis surazand complice)
Ca si o gluma nevinovata: E ca atunci cand incerci sa potrivesti culoarea pisicilor din gospodarie cu culoarea caracterului tau de felina. Enigma asta a ei nu provenea de la vreun prototip de Pascalopol frantuzesc nascut la Bucale. Ala nu a avut noroc la femei...ala a avut bani. Eu cred ca si lui ii era ciuda ca avea atatia bani si nu isi putea cumpara un Rolls Royce.
Vedeam in ea ce nu vazusem pana atunci. Ce nu vazuse acel domn distins in Otilia; am uitat sa va zic: lui chiar ii era ciuda pe inceputul ala de secol si pe sfarsitul lui de veac. Vedeam revarsarea de strofe pe care nici nu le-am scris inca, toate, asa, deodata. Avalanse de texte pe care nici nu le-am citit. Dar nu conta, vazusem esentialul; ea nu era ca celelalte. Era toate si niciuna in egala masura; si tot in egala masura ceea ce nu vazusem niciodata...
Avea zambet. Stia sa mearga elegant. Nu ii placeau tocurile, desi voia sa mearga la inaltime; cu toate astea nu imi inchipuiam ca ar vrea sa se arunce de undeva desi arunca zilnic cate un morman de versuri scrise prost. Pe cele bune mi le arata ca sa disting, neaparat, cumva, nuantele ei nedesavarsite dar pure ca diamantul. Ea scria bine. Scria atat de bine incat timpul nu parea sa fie un impediment.
Scria atat de bine incat mi-ar fi fost ciuda cumva ca eu sa scriu mai prost. Acest pariu trebuia castigat cumva; eu te acopar, tu ma acoperi. Asa, la nesfarsit, asemenea unor frunze pe care nu le mai doare petiolul dar care au uitat cum e sa fii verde.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu