Cafeaua de dupa. E pacat ca zaharul indulceste doar ce vrea el indiferent de contextul in care il folosim.
Ma simt de parca as fi facut ceva gresit, de parca mi-as fi semnat sentinta pentru a mia oara in acelasi mileniu alcatuit din zile bilunare.
Nici piesa
asta nu ajuta foarte mult. Dragul meu Leonard avea dreptate ... the future is just murder!
Ziceam in primul meu post ca sunt rezultatul inevitabil al lumii in care traim. Si ce mare dreptate aveam! Ieri am primit un telefon in care mi se spunea pe un ton raspicat in ce mod ar trebui sa ma gandesc la viitorul meu si cum ca deja este tarziu pentru mine si ca ar trebui sa ma gandesc la anii de pensie de pe acum. "Du-te la munca!" zic toti din colt in colt si dupa ani in care nu le pasa de tine vin toti sa iti dea sfaturi despre pensie.
Printre altele am fost sfatuit sa ma angajez la SRI, slujba stabila, munca frumoasa, salariu bun si alte avantaje. "Tu esti baiat destept, ai diploma in buzunar ... se da un concurs, te pregatesti, faci treaba buna!" Poate as fi vazut o solutie in toata treaba asta daca nu s-ar fi ocupat altii sa-mi faca scarba de uniforme si de reguli.
Ce nu inteleg eu la oamenii astia ... este cum au putut invata de la altii ce e arta? Au luat niste carti cu reguli despre arta in brate si au incep sa aprofundeze. Cum au putut ei sa o inteleaga cand nu au simtit-o niciodata? Pentru mine e un mister. In jurul meu (la familie ma refer) am avut mereu oameni de cariera, ambitiosi si cu multe de spus despre viata. Aceeasi persoana care-mi dadea sfaturi aseara m-a angrenat cu foarte mult timp in urma, pe vremea cand mustata mea nu atinsese cote infioratoare, intr-o discutie despre DESTIN si despre cum ne guverneaza el vietile. Normal ca nu credeam in treburi d'astea nici pe atunci si am marturisit clar si raspicat acest lucru. Mi s-a argumentat ca ma insel prin urmatoarea intrebare care se pare ca trebuia sa ma faca sa reflectez: "De ce nu te-ai nascut tu la palatul Buckingham? Gandeste-te la asta!" Trebuie sa recunosc ca m-a pus pe ganduri treaba asta, dar nicidecum cu efectul scontat de interlocutoare. Am cedat in decizia de a-mi sustine teoria in fata ei. Inteleptul cedeaza tot timpul!
Singurul destin pe care il accept este ca m-am nascut sa traiesc si sa mor intr-un fel sau altul, mai devreme sau mai tarziu. In incercarea noastra timida de a ne bucura de viata, in mintea noastra se contureaza acea idee ca am putea influenta cumva lumea si felul in care se invarte pamantul asta. Astfel se nasc invingatorii si astfel incepem sa ne influentam unii pe altii. Intai colegii de gradinita, ii traumatizam ca pe noi ne place doamna mai mult. Apoi pe cei de clasa. Ii omoram cu functiile parintilor nostri si cu viitorul stralucit pe care acestia ni-l vor asigura. Apoi incepe jungla. Si in jungla trebuie sa te adaptezi.
Nu e nici un dubiu ca m-am adaptat. Am 25, merg pe 26. Produc banii necesari pentru a-mi putea permite sa scriu acest post cand altii numara orele ramase din programul de 8 ore prelungite zilnic atat cat are seful chef! Si cica eu sunt inadaptatul aici... ciudat!
Si acum ar zice unii intelepti: "Da, dar cat o sa iti mearga?" si vine si raspunsul meu "Nu ma intereseaza. pentru mine e importanta clipa!"
Si colacu' lu' Vasile peste pupaza Ilenei, ma gandesc oricum serios cum sa fac totul sa mearga pe termen lung penru ca face parte din a ma adapta. Am trecut si eu prin acelasi ciclu pregatitor ca si restul... doar ca eu l-am inteles in felul meu. Nu vreau sa fiu inteles gresit. Apreciez un om ambitios, apreciez un om care isi da interesul. Ce nu apreciez este un om prost care nu stie sa ma aprecieze asa cum sunt eu. Si dumnezeu stie ca am avut parte de ei. Eu daca ii inteleg pe restul si ii respect, ei de ce nu pot face acelasi lucru pentru mine? Ca doar nu traiesc din mila lor!
...I think it's human after all!
