Latrai...

Sugestiva imaginea, nu?
Ce dracu' e ma cu toti latraii astia pe pamant?
Am iesit vineri dupa incidentul nefast cu Elefantica, la o bere de racoreala a sufletului meu pustiit.
Am observat in sfarsit evidentul: ca oriunde te-ai duce si cu orice intentii, tre' sa se gaseasca un latrau sau mai multi sa iti strice buna dispozitie si sa fie cum vor muschii lor. Parca traiam in democratie, nu? Pai si unde e democratia cand altii se baga cu japca in viata ta? Constat tot mai mult ca ma simt mult mai bine singur pe strada cu prietena sau inchisi in casa, sau singuri la masa la o cafea, sau undeva cu oameni care chiar merita sa le fim in preajma.
Astfel ma simt privat de priviri iscoditoare, de oameni care-si dau cu parerea, de oameni care au chef sa fie ei cand tu ai nevoie sa fie simtiti, de oameni care nu te apreciaza din invidie, de oameni care se pisa in ciorba ta gatita cu maiestrie si cu rabdare doar pentru ca ii trece si chipurile e ocupat la closet! Si ce rau imi pare!
Tot incercam toti sa le gasim acestor exemplare tot felul de scuze: Ca sunt beti, ca sunt suparati, ca asa sunt ei, ca le-a murit pisica, ca le-am gresit cu ceva... Dar pana la urma, adevarul gol-golut este ca acesti oameni nu TE RESPECTA, NU TE APRECIAZA... Nu pentru ca nu vor, ci pentru simplul fapt ca NU POT! Atata au vazut, atata stiu, atata fac!

Si amu sa incheiem cu o dedicatie muzicala de la mesteru' Ciurar pentru toti gunoierii si latraii obositi: Prietene, Nu dau un futai pe parerea ta!